Oaspeţii primăverii

de Vasile Alecsandri

                        În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,

                        La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!

                        E cocostârcul tainic în lume călător,

                        Al primăverii dulce iubit prevestitor.

                        El vine, se înalţă, în cercuri line zboară

                        Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;

                        Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,

                        Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: “Bine-ai sosit!”

                        În aer ciocârlia, pe casă rândunele,

                        Pe crengile pădurii un roi de păsărele

                        Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc

                        Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.

                        Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!

                        În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,

                        Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări

                        Prin raze aurite şi vesele cântări!